Aparuta pe piata in anul 1980, autobiografia lui Soichiro Honda aduce la lumina unele detalii mai putin cunoscute noua, in Europa:

Dupa parerea mea, toate produsele firmei Honda trebuie sa aibe un motor si sa aiba la baza, mecanica. Mi-am inceput viata cu pasiunea pentru motoare. Lor le datorez tot succesul meu si atata vreme cat voi fi la conducerea acestui concern, ma voi stradui sa le raman fidel acestora. Asta mi-a fost chemarea, a mea si a firmei noastre. Noi nu avem voie sa ne irosim energia pe domenii pe care nu le intelegem. Urmatoarea etapa va fi productia de automobile ... sau nimic.

Incepand cu anii ´60 cele mai multe firme auto au inceput cu productia de automobile clasa mica. Ministerul Camerei de Comert a lansat parola: 'O masina pentru patru persoane, viteza 100 km/h, pret 250.000 Yeni'. (...) In cursul anului 1962, compania Honda isi declara oficial intentia de a incepe productia de automobile. Declaratia aceasta a facut valtoare iar efectul sau avea sa ne dea de inteles ca ni se vor pregati o suma de greutati caci noi eram aceia ce actionau impotriva politicii si a guvernului. (...)

Marea concurenta intre firmele auto native le-ar face imposibila o actiune impotriva celor trei producatori americani. Guvernul deci, nu privea deloc bine infiintarea de noi firme auto. Ba chiar incercau sa le sperie prin tot felul de masuri birocratice.

Pozitia asta incapatanata m-a enervat cumplit. Asa m-am hotarat sa lupt impotriva politicii acelui guvern. Am organizat o conferinta de presa, unde am declarat deschis ca, tocmai asta ar trebui sa fie obiectivul democratiei, acela de a face cetatenii fericiti, acela ca eu sa am voie sa-mi infiintez o afacere de unde sa am un castig sa pot sa-mi platesc darile catre stat si deci sa contribui cu ceva la buna-stare a natiunii mele. Si atunci de ce ar trebui sacrificata o afacere privata ca a mea in numele natiunii? Ministerul Comertului si a Industriei nu s-au lasat iritati de numeroasele mele declaratiile mele publice ci tocmai se pregateau sa ratifice o lege privitoare la primii trei constructori auto din tara, totul dupa modelul american, unde se prevede ca acestia sa fie tratati special. Parlamentul care probabil a fost convins de declaratiile mele, a respins promt legea.

Chiar daca in aparenta noi eram castigatorii, in realitate eram mai mult ca oricand sub presiune fiindca de acum incolo aveam sa asteptam si alte piedici de genul asta. Deci ceea ce ne-a mai ramas de facut a fost sa aratam cat mai repede niste modele din propria productie, sa putem convinge si practic ca,putem duce un lucru pana la capat. Ca si firma dinamica, am avut cel putin acest avantaj, al rapiditatii!

Cu ocazia Salonului Auto din toamna anului 1962, Honda prezinta un model utilitar de clasa mica, modelul T360 si un prototip de masina sport.

Guvernul s-a vazut nevoit sa renunte. T360 isi face aparitia pe piata la inceputul anului 1963; prototipul modelului S500 fusese construit in graba si totusi capabil de performantele promise (...), noi insa inca mai aveam de dus o politica a convingerii cum ca, aveam intentia de a fabrica in serie mare.

La propunerea lui Fujisawa (n.e. vice-presedintele firmei) este organizat la scara nationala un concurs de numire a preturilor, la care publicul participant este rugat sa estimeze pretul acelor modele. La sfarsitul concursului aproape sase milioane de scrisori ne-au invadat sediu central. Acum stiam sigur ca, daca parlamentul va ratifica o lege impotriva noastra, cu sprijinul acestor sase milioane de simpatizanti am fi putut organiza o actiune de protest.

(Traducere din Soichiro Honda: 'Honda despre Honda', pg. 159)